News

Un tânăr polițist și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un TIR

Un tânăr agent de poliție a avut parte de un sfârșit teribil, după ce a fost lovit de un TIR. Polițistul se afla pe motocicletă.

Tragedia s-a petrecut în ieri după-amiază în Popesti-Leordeni (județul Ilfov) pe strada Leordeni – intersectie cu DNCB.

Potrivit martorilor, poliţistul aflat în timpul liber pe motor, ar fi circulat regulamentar. Şoferul unui tir aflat în mers, nu i-ar fi acordat prioritate şi l-a lovit frontal. Impactul a fost atât de violent încât trupul motociclistului a fost proiectat într-o autoutilitară care ar fi circulat regulamentar, pe sensul opus.

Sosit la fața locului, medicul de la ambulanță nu a mai putut face nimic pentru tânărul polițist. Impactul i-a fost fatal. La locul accidentului, colegii polițistului au efectuat cercetarea şi i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi cercetează tragedia.

Polițistul care şi-a pierdut viața în cumplitul accident era din judeţul Olt, Robert Miloș avea 20 de ani şi lucra în cadrul IPJ Ilfov de anul trecut.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button