Ce se va întâmpla cu Rânca după ce Gorjul a dat ministrul Economiei și Turismului
Dezvoltarea zonei Rânca este în continuare sub semnul întrebării, chiar dacă județul Gorj a dat acum ministrul Economiei și Turismului, pe deputatul USR Radu Miruță.

Șeful Asociației cabanierilor de la Rânca, Constantin Pănescu, a purtat recent, noi discuții cu ministrul Economiei și Turismului, Radu Miruță. Pănescu i-a solicitat să declare Rânca stațiune de interes național. Ministrul i-ar fi transmis că e nevoie de realizarea unui punct farmaceutic, pentru a fi îndeplinite condițiile. Proiectul de dezvoltare a zonei ar depinde în continuare de implicarea primăriilor Baia de Fier și Novaci, cele două autorități locale care împart administrarea stațiunii.
“A fost chiar la Rânca, am discutat câteva minute, i-am arătat situațiile legale pentru ca și Rânca să devină o stațiune de interes național, avem toate premisele legale. Scosese dânsul în relief că nu avem punct farmaceutic. Să stăm noi în punctul farmaceutic, că închiriez eu barul și fac farmacie și a zis că depinde foarte mult de primari. I-am spus că dacă noi rămânem la stadiul de primari, se vede dezvoltarea din ultimii 21 de ani de când sunt eu aici și tot insistăm degeaba. Dacă lăsăm la latitudinea unui primar ca Leuștean, care nu a fost în stare să asfalteze măcar strada care duce la biserică, atunci sigur nu avem nicio șansă să ne dezvoltăm în următorii 50 de ani. Referitor la domeniul schiabil, dânsul a fost singurul care în ultimii 5 ani de zile, chiar și prin februarie a mai ținut o dată proiectul nostru alături și de mina de grafit și heliport să treacă și a picat cu 18 voturi în Camera Deputaților. N-am înțeles nici care sunt cei 2 deputați care au votat pentru, bănuiesc că Ionelia și cu dânsul, dar ceilalți 3 de ce nu au votat?”, spune Constantin Pănescu.





