Miruță promite curățenie totală: „Șmecherașii nu vor mai profita!”
BOMBA ANULUI vine chiar de la Ministerul Economiei, condus acum de Radu Miruță, deputat USR de Gorj și proaspăt numit ministru, care a scos la lumină un caz halucinant: o clădire întreagă din București, aflată în administrarea ministerului, a fost ocupată timp de aproape 20 de ani fără ca statul să încaseze niciun leu chirie!
„Poate ați mai auzit de furat cu sacul, cu remorca sau cu portbagajul… Dar cu clădirea întreagă?! Asta sigur e nouă!”, a scris revoltat Miruță într-o postare explozivă pe Facebook, în care acuză un sistem putred și complicități vechi. „Mi s-a spus să nu sparg buba… Transmit un singur mesaj: EXCLUS!”
Potrivit gorjeanului, este vorba de o clădire de 1.500 mp, cu 54 de birouri, care erau închiriate și chiar subînchiriate, în timp ce statul român încasa ZERO lei! „Ați citit bine: ZERO LEI timp de aproape două decenii, în timp ce alții au făcut bani frumoși pe spinarea statului!”, spune Miruță.
Printre ocupanți s-ar număra, atenție, o firmă de pază care ocupa ilegal unul dintre birouri!
Ultimul contract oficial dintre Ministerul Economiei și administratorul clădirii a expirat în 2004 și a fost prelungit automat cu un singur an. De atunci, liniște. Administratorul susține că a trimis „memorii” către minister, dar nu a primit niciun răspuns – în timp ce chiriașii își vedeau liniștiți de încasări!
Ministrul Radu Miruță a dispus evacuarea clădirii și promite că spațiile vor fi utilizate legal de stat, iar banii vor intra în buget, nu în buzunarele unor „șmecherași”.
„Statul român va putea folosi în sfârșit o clădire întreagă de birouri. Ministerul va încasa chiria, nu băieții deștepți!”, a transmis clar ministrul gorjean.






