News

Teroare în Valea Jiului: O femeie de 67 de ani, urmărită și jefuită în propria locuință de un tânăr de 19 ani

Un incident șocant a avut loc în municipiul Vulcan, județul Hunedoara, unde o femeie de 67 de ani a fost agresată și jefuită chiar în propria casă. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, atacatorul este un tânăr de doar 19 ani, din aceeași localitate, care a fost identificat și reținut de polițiști.

Fapta s-a petrecut când femeia se întorcea de la cumpărături. În scara blocului, aceasta a fost abordată de o persoană necunoscută, care ar fi agresat-o fizic și i-ar fi sustras 70 de lei din buzunar. Teroarea nu s-a oprit aici. Tânărul a urmărit-o până în apartament, unde, sub amenințări cu acte de violență, i-a cerut toți banii pe care îi avea în locuință.

În urma activităților investigative și a probelor adunate, polițiștii au reușit să îl identifice pe suspect și l-au reținut pentru 24 de ore în cursul zilei de 18 iulie. Acesta urmează să fie prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button