News
Lacul Vidraru va fi golit începând cu 1 august

Primăria orașului Curtea de Argeș a anunțat vineri că Lacul Vidraru va fi golit începând cu data de 1 august 2025. Compania Hidroelectrica va iniția o procedură de golire controlată a lacului de acumulare, care se va desfășura etapizat până la 28 februarie 2026.
Potrivit comunicatului transmis de autoritățile locale, golirea lacului se va face „în mai multe etape succesive”. În fazele finale ale procesului, apele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeș, cu debite cuprinse între 20 și 47 metri cubi pe secundă, potrivit Agerpres.





