O femeie s-a aruncat în această dimineață de la etajul 7 al unui bloc. A murit pe loc!

O femeie a decis să-și pună capăt zilelor, luni dimineață, la Timișoara. S-a aruncat în gol de la etajul 7 al unui bloc.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale poliției, pompieri și medicii de pe ambulanță. Aceasta a murit pe loc. Conform unor informații, femeia locuia singură, dar în ultima perioadă mama sa a decis să vină în vizită. A plecat la cumpărături, timp în care femeia a recurs la gestul necugetat.
„La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui imobil, situat pe Calea Aradului, din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat ca este vorba de o femeie de 41 de ani, decedată”, transmite IPJ Timiș.
Conform procedurii, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.





