News

UPDATE | Incendiul devastator de lângă Gorj, oprește complet traficul pe DN 56! Vizibilitate zero din cauza fumului gros

Un incendiu de vegetație de proporții a izbucnit în această după-amiază, de 26 iunie, în localitatea Maglavit, județul Dolj. Flăcările au cuprins o zonă extinsă, iar fumul gros a transformat complet peisajul, ridicându-se ca o perdea densă deasupra drumului național DN 56, care leagă Craiova de Calafat.

Potrivit unei informări oficiale a Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul rutier a fost oprit complet între kilometrii 69 și 71, în zona afectată de incendiu. Vizibilitatea extrem de redusă, cauzată de degajările masive de fum, a făcut imposibilă continuarea deplasării în condiții de siguranță.

Autoritățile au deviat circulația autovehiculelor pe rute ocolitoare, iar reluarea traficului este estimată în jurul orei 17:30, în funcție de evoluția situației din teren.

Mai multe echipaje de pompieri intervin la fața locului pentru localizarea și stingerea focului. Din primele informații, incendiul ar fi fost alimentat de vânt și de vegetația uscată, extinzându-se rapid în apropierea drumului.

Participanții la trafic sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să evite zona până la restabilirea completă a siguranței.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button