O celebră insulă grecească este cuprinsă de flăcări. Sute de persoane, evacuate!
Pompierii greci continuă să se lupte luni, pentru a doua zi la rând, cu incendii ample de vegetaţie care au izbucnit pe insula Chios, unde autorităţile elene au trimis 11 aeronave şi elicoptere pentru a limita extinderea flăcărilor, informează DPA, potrivit Agerpres.
O mare tabără de primire şi înregistrare a migranţilor a fost, de asemenea, evacuată. În total, 629 de refugiaţi au fost transportaţi în locuri sigure şi vor rămâne cazaţi în săli de sport atât timp cât va fi necesar, a declarat Ministrul grec pentru Migraţie şi Azil.
Pompierii eleni au declarat că unităţi din alte regiuni ale ţării s-au grăbit să ajungă pe insula Chios pentru a combate flăcările, care sunt alimentate de vânturi puternice.
Autorităţile greceşti suspectează un incendiu provocat. Experţii pompierilor şi ai Poliţiei investighează rapoartele conform cărora incendiile au izbucnit în trei locuri din Chios în decurs de doar câteva minute.