Valentina Bușoi, o tânără de 20 de ani, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere, se află în stare gravă la Terapie Intensivă, după ce a fost lovită de o locomotivă în gara din Turceni, județul Gorj. Impactul a fost extrem de violent, iar medicii au fost nevoiți să-i amputeze un picior. Valentina este acum în comă indusă, internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr.1 Craiova, secția ATI.
Tânăra este din localitatea Dragotești, Gorj.
În aceste momente critice, viața Valentinei depinde de solidaritatea celor din jur. Este nevoie urgentă de sânge, indiferent de grupă, iar orice donator contează. Cei care doresc să o ajute sunt rugați să meargă în acest weekend, 21–22 iunie, între orele 8:00 și 14:00, la centrul mobil de donare de sânge amplasat în parcarea magazinului Kaufland, de pe strada Dr. Nicolae Ionescu Șișești nr. 23, din cartierul 1 Mai, Craiova. De asemenea, se poate dona în orice centru de transfuzii din țară. Este esențial ca donatorii să specifice numele pacientei: Bușoi Valentina-Monica, Spitalul Nr.1 Craiova, secția ATI.
Valentina este cunoscută de colegi și profesori ca fiind una dintre cele mai bune studente ale generației sale. Este o tânără ambițioasă, cu visuri și speranțe, iar acum duce cea mai grea luptă a vieții ei. Familia și apropiații fac apel la oricine poate dona.