O poveste cutremurătoare care îmbină folclorul românesc cu experiențele personale ale unei familii din județul Vâlcea a fost făcută publică recent pe pagina de Facebook „Cronici Paranormale”.
Relatarea, păstrată anonimă, descrie o serie de întâmplări inexplicabile petrecute după moartea unei femei despre care se credea că ar fi practicat vrăjitoria.
Evenimentele s-au declanșat în urma înmormântării acesteia și au inclus moartea subită a animalelor, îmbolnăvirea gravă a unui copil, apariții nocturne și, în cele din urmă, o exhumare care a scos la iveală detalii înfiorătoare.
Cazul, cules în iunie 2025, aduce din nou în atenție credințele străvechi legate de strigoi, ritualurile de protecție din mediul rural și spaima profund înrădăcinată în comunitățile din sudul țării față de ceea ce nu poate fi explicat prin mijloace raționale.
Redăm mai jos povestea:
„Astăzi o să îți spun povestea strigoaicei din familia noastră. Unchiul meu, fratele tatălui meu, s-a căsătorit cu o femeie frumoasă din județul Olt (noi fiind din Vâlcea). Tatăl meu, fiind copilul cel mic, a rămas în casa părintească, iar fratele lui trăia în casă cu socrii.
Când mama era însărcinată cu mine, soacra unchiului meu a murit. Acum, drept să-ți spun, nu știu sigur, dar bunica mea spunea că a fost vrăjitoare. Soacra unchiului meu a fost înmormântată creștinește, după obiceiurile noastre oltenești (fete cu apă, femeia cu tămâiatul, dezlegatul cu lanțul de picior, bani pe ochi etc.).
Primele șase săptămâni totul a fost în regulă în familia lor, apoi parcă nimic nu le mai mergea. Într-o dimineață, mătușa mea a găsit toate păsările moarte în curte – păsări pe care ea, cu mâna ei, le închisese cu o seară înainte. Apoi au început să moară, pe rând, toate animalele din casă. Seara nu aveau nimic, dar dimineața le găseau moarte.
Verișorul meu (care atunci avea 13 ani) s-a îmbolnăvit foarte tare: nu mai mânca, nu se mai juca, nu mai avea chef de viață și a căzut la pat. Nimeni nu știa ce să-i facă. Între timp, mă născusem și eu. Cred că aveam vreo 2 sau 3 săptămâni când mama a primit prima „vizită”. Cică mereu când plângeam noaptea și ea deschidea ochii, vedea cum o umbră parcă se stingea deasupra pătuțului.
În altă noapte, tata s-a trezit în jurul orei 3 dimineața (pentru că la 4 pleca spre lucru), iar mama stătea în pat împreună cu mine. La un moment dat, din camera alăturată s-a auzit un glas de femeie care i-a spus: „Acum întoarce-te și calcă pe fată!” – și instant, mama a început să se întoarcă, dar a zis că a simțit cum două mâini reci s-au pus pe pieptul ei și o țineau pe loc. Apoi un cocoș din grădină a început să cânte, iar eu am început să plâng, și mama a ieșit din „transă”.
Ulterior a ceea ce s-a întâmplat, atât cu mine cât și cu verișorul meu, membrii familiei au decis că femeia se făcuse strigoaică și că trebuie să o oprească. Zis și făcut: au făcut rost de un armăsar alb (dacă nu e armăsar, nu se poate efectua procedura), iar dacă armăsarul sare peste groapă, nu se întâmplă nimic. Dar bietul animal, când a ajuns în dreptul mormântului, a început să necheze și să sară în două picioare și nu a vrut, nici în ruptul capului, să se apropie – darămite să sară peste.
Cum lucru curat nu era, iar armăsarul a rupt funiile și a fugit, oamenii s-au apucat și au dezgropat-o. Când au dat capacul sicriului la o parte, ea era întoarsă pe o parte, avea părul răvășit și crescut, unghiile la fel – crescute și pline de pământ, pantofii murdari de noroi, era îmbujorată și parcă zâmbea în ciuda lor.
Atunci, un om mai „cu sânge în instalație”, cum vine vorba, a luat țărușul și i l-a înfipt în inimă. Dar nu s-a întâmplat nimic. Nu i-a dispărut zâmbetul, nu a revenit la culoarea palidă de om decedat. În schimb, a deschis ochii și se uita fix la ei.
Probabil i-ar fi omorât atunci pe oameni dacă unul din ei nu luase cu el, preventiv, o sticlă cu benzină. Omul s-a repezit, a turnat toată sticla pe strigoaică și i-a dat foc. În focul acela s-a zbătut și a urlat de le-a înghețat sângele în vene, dar după ce a ars complet, au pus capacul și au acoperit din nou mormântul.
De atunci, verișorul meu s-a vindecat, pe mama nu a mai vizitat-o nimeni noaptea, iar animalele mătușii nu au mai murit așa brusc”.
