News

Profesori prinși când luau MITĂ de la studenți pentru absențe

O studentă de la Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) era cea care de obicei colecta banii „de absențe” de la colegii ei.

Prodecana facultății a primit-o la ea în birou și, după ce au discutat succint despre rău platnici, a luat banii. Imediat după ce tânăra a plecat, în birou au intrat procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), scrie site-ul de educație Școala 9.

Interesul procurorilor era ceva mai vechi. Încă din februarie 2024, procurorii au început să urmărească situația de la Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate.

Surse judiciare spun că profesoara le-a cerut unor studenți să strângă diverse sume de bani între 100 și 400 de lei de la colegii lor pentru fiecare absență la disciplinele Silvicultură și Corectarea Torenților și Fitosociologie, ca să le permită să susțină examenele.

În luna februarie, ar fi colectat 6.000 de lei, iar mai târziu, în iunie, alți 7.000 de lei. Pe 19 iunie, când procurorii au făcut flagrantul, 1.300 de lei. Și alți colegi profesori făceau la fel. Toți au salarii de peste 10.000 de lei pe lună.

Datele din anchetă arată că aceștia „nu s-au prezentat la toate orele de curs pe care trebuiau să le susțină și nici la toate orele de laborator, iar la sfârșitul fiecărei luni, prin fals, au întocmit pontaje nereale, vizate/aprobate de către directorul de departament și de către decanul facultății, din care reieșea că au efectuat în totalitate orele de curs și de laborator”. Pontajele erau necesare ca să-și poată lua salariile.

Ca să intre în examen, studenții trebuiau să plătească aceste sume justificate ca fiind „contravaloarea absențelor”. Absențe făcute, de fapt, de profesorii lor, care nu veneau la cursuri.

Banii se colectau prin câțiva studenți.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button