News

Un tânăr a fost reținut după ce a trecut intenționat cu mașina peste un câine

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, fiind acuzat că a ucis intenţionat un câine peste care a trecut cu maşina.

Pe când se afla în incinta unei staţii de alimentare cu carburant din municipiul Urziceni, un bărbat necunoscut ar fi trecut intenţionat cu roţile autoturismului peste un câine aflat în zona benzinăriei care ulterior a murit din cauza rănilor suferite.

În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei, care a fost dus la audieri, iar pe baza probelor strânse, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii au deschis un dosar penal iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button