
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în urma unei acțiuni de control desfășurate în trafic de reprezentanții Direcției Regionale Antifraudă Târgu-Jiu, a fost identificată o autoutilitară, condusă de către un bărbat de 39 de ani, din județul Maramureș, care transporta 500.000 de țigarete ce nu aveau aplicate timbre de marcaje fiscale.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care desfășoară activități specifice de cercetare penală, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, faptă prevăzută și pedepsită de Codul fiscal.
Țigaretele au fost indisponibilizate, iar autoutilitara a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, transmite Poliția Română.





