News

Mecanicul de locomotivă și conductorul de tren implicați în accidentul de azi dimineață, pozitivi la drugtest

Mecanicul de locomotivă și conductorul de tren implicați în tamponarea feroviară de la Mărășești de luni dimineață au fost depistați pozitivi la drugtest.

La verificarea personalului de tren s-a constatat rezultat negativ la consumul de băuturi alcoolice, dar pozitiv la consumul de substanțe halucinogene. Personalul (mecanicul de locomotivă și conductorul de tren) va fi condus la spital pentru prelevarea de probe de sânge.

Reamintim faptul că, pe raza SRCF Galați, la ora 7:15, în stația CF Mărășești s-a produs o tamponare la cuplarea locomotivei EA 679 la garnitura trenului Regio 5302, operat de SNTFC CFR Călători, care circula pe relația Comănești – Buzău.

În timpul manevrelor de cuplare a locomotivei cu vagoanele de călători, locomotiva a dat înapoi și a lovit primul vagon. În urma impactului, șase persoane aflate în tren au acuzat dureri și necesită îngrijiri medicale, susțin polițiștii.

La bordul trenului se aflau aproximativ 120 de pasageri, care au fost preluați de o altă garnitură de tren formată de CFR Călători în stația Mărășești, pentru a-și continua călătoria.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button