Tinere talente din Gorj, premiate la Iași
Echipajul județului Gorj a obținut rezultate remarcabile la etapa națională a Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, desfășurată în perioada 22–25 mai 2025, la Iași.
Lotul gorjean a fost format din patru eleve talentate, selectate din școli de prestigiu ale județului:
- Cheznoiu Diana-Maria, clasa a V-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”
- Onea Maria-Luisa, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Motru
- Manta Sara-Maria, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”
- Mihiț Roberta Teodora, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”
Participarea la competiție a fost încununată de o mențiune oferită de Ministerul Educației, obținută de Mihiț Roberta Teodora, care a avut al șaselea punctaj național la clasa a VIII-a, dar și de două premii speciale primite de Cheznoiu Diana-Maria și Manta Sara-Maria.
Evenimentul s-a desfășurat în orașul simbolic pentru cultura română, Iașiul – „dulcele târg al Ieșilor” – loc de inspirație pentru marii clasici, precum Ion Creangă și Mihai Eminescu.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj felicită elevele și cadrele didactice care le-au pregătit, pentru implicare, dăruire și performanță!






