Ce spune POLIȚIA în cazul lui Octavian, adolescentul de 18 ani, găsit mort într-o locuință din Târgu Jiu
Un tânăr de 18 ani, cunoscut sub numele de Octavian, a fost descoperit fără viață în noaptea de 23 spre 24 mai într-o locuință din zona Artego, Târgu Jiu. Alarma a fost dată de o vecină de 17 ani, care a făcut un apel disperat la 112. Polițiștii și echipajul medical sosiți la fața locului au constatat decesul, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cadavrul a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
“În noaptea de 23 spre 24 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de o tânără, de 17 ani, din localitate, cu privire la faptul că un tânăr, de 18 ani, din Târgu Jiu, ar fi fost găsit spânzurat.
La fața locului s-au deplasat polițiștii împreună cu un echipaj de ambulanță, cei din urmă efectuând manevre de resuscitare și stabilind decesul tânărului.
În urma examinării vizuale a cadavrului, nu s-au constatat leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului sau membrelor, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.