Evenimente în siguranță în Gorj: Jandarmii au intervenit la infracțiuni și au menținut ordinea publică
În perioada 9-11 mai, jandarmii gorjeni au participat și gestionat multe misiuni pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în județul Gorj, concomitent cu asigurarea măsurilor de pază și protecție instituțională la obiectivele din responsabilitate.
“Activitățile desfășurate au avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, și au contribuit la desfășurarea în siguranță a tuturor evenimentelor organizate în municipiile Târgu-Jiu (Ziua Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Națiunilor Unite și Zilei Europei și Sărbătoarea Narciselor) și Motru (Zilele Municipiului Motru), în comuna Runcu (Zilele Comunei Runcu) și Barza-Dănești (Air Show BARZA – miting aviatic).
În această perioadă datorită vigilenței jandarmilor din dispozitivele de ordine publică au fost constatate 1 infracțiune cu 1 autor în mod independent (lovire sau alte violențe), 2 infracțiuni cu 2 autori în cooperare cu Poliția și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 2300 lei ( consum de băuturi în locuri publice și adresare de cuvinte și expresii jignitoare, refuz de legitimare).
Mulțumim cetățenilor care au participat la aceste evenimente organizate, pentru că au dat dovadă de responsabilitate și un comportament civic.
Jandarmeria Gorj, cu siguranță, pentru fiecare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.