News
Urs accidentat mortal de două autoturisme
Un urs a fost ucis duminică, 11 mai, într-un accident rutier produs pe Drumul Național 1, la kilometrul 292+700, în zona Hula Bradului. Animalul sălbatic a fost surprins în mijlocul carosabilului și lovit consecutiv de două autoturisme care circulau din direcții opuse.
Impactul a fost fatal pentru urs, care a murit pe loc, iar ambele vehicule au suferit avarii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, a confirmat incidentul și a precizat că traficul în zonă este dirijat alternativ de polițiști, până la degajarea drumului.
Cadavrul ursului va fi preluat de gestionarii fondului cinegetic din acea zonă.