NewsPolitică

Alegerile prezidențiale. Lider PNL Gorj: Nu avem decât să acceptăm această situație

Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, afirmă că Partidul Național Liberal nu are decât să accepte noul eșec suferit, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Partidele aflate la guvernare, PNL, PSD și UDMR, au avut parte de un duș rece, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale. Crin Antonescu nu a reușit să obțină suficiente voturi pentru a ajunge să joace finala pentru Cotroceni. Deputatul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, afirmă că Partidul Național Liberal nu are decât să accepte noul eșec suferit, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

 “Așa cum m-am poziționat, în ultima perioadă, în sensul că oamenii trebuie să voteze liber fără prea mare influență și așa cum este convingerea lor. Chiar dacă un grup sau un număr mai mic de oameni au altă convingere legat de cine ar fi cel mai potrivit candidat, democrația spune că majoritatea decide și în această situație cei mai mulți l-au vrut pe Simion și pe Nicușor Dan. Asta au vrut oamenii, asta avem și nu avem decât să acceptăm și să luăm așa cum trebuie să luăm această situație, iar noi, cei care am avut altă opțiune sau am susținut un alt candidat trebuie să înțelegem acest lucru și dacă suntem de bună credință, trebuie să punem umărul în continuare în această situație. Legat de pe cine vom susține în turul doi, nu am luat o decizie la nivel de partid, nici nu știu dacă se va lua. Chiar dacă se va lua o decizie, va fi cu atât mai greu să încerci să influențezi votul. Eu cred că va trebui un vot liber fără să încercăm să impunem sau să sugerăm o anumită candidatură sau un anumit candidat”, a conchis liderul PNL Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button