Procesul electoral se desfășoară fără incidente în Penitenciarul Târgu Jiu, unde 314 persoane private de libertate au depus cereri pentru a-și exercita dreptul la vot.
În total, unitatea custodiază 379 de deținuți, dintre care 353 au drept de vot. Pentru desfășurarea procesului electoral, penitenciarul este arondat la trei secții de votare, iar membrii acestora s-au deplasat la sediul instituției cu urna mobilă.
Până în prezent, votul în cadrul penitenciarului se desfășoară în condiții normale și este în plină derulare.