De la uliță de pământ la drum asfaltat: Dăneștiul se schimbă din temelii!
Comuna Dănești face pași importanți spre modernizare. Primarul localității anunță cu satisfacție turnarea primului strat de asfalt pe străzile Lalelei și Zlaștiului din satul Botorogi, acolo unde în urmă cu doar cinci ani nu existau nici măcar utilități de bază.
După investiții consistente în rețeaua de apă, energie electrică și iluminat public, „aurul negru” – asfaltul – a ajuns în sfârșit și pe aceste drumuri.
Proiectul face parte din seria promisiunilor asumate în campania electorală, aflate acum în curs de realizare.
„Aurul negru a început să apară și pe ulițele comunei noastre. Pentru început străzile Lalelei și Zlaștiului din satul Botorogi.
Menționăm că în urmă cu 5 ani când s-a instalat noua administrație la conducerea comunei Dănești, pe aceste două drumuri nu exista apă, nu exista curent electric și iluminat public.
Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu răbdarea oamenilor, avem toate aceste investiții realizate și a fost turnat primul strat de asfalt. Încă o promisiune de campanie pe cale să devină realitate. Lucrăm doar în folosul oamenilor!”, a anunțat Silviu Aurelian Filip, primarul localității Dănești.