O femeie și-a dat duhul în timpul slujbei de la biserică. Ce a apucat să-i spună preotului
O tragedie fără margini a avut loc la Popești, județul Iași, acolo unde o femeie în vârstă de 77 de ani s-a stins din viață în noaptea de Înviere. Aceasta se afla în Biserică în momentul în care a început să se simtă rău și, deși i s-a acordat primul ajutor, inima acesteia a cedat.
Potrivit declarațiilor făcute de apropiații femeii, aceasta a început să se simtă rău în timpul slujbei de Înviere, înainte de miezul nopții. S-a prăbușit la pământ și, deși oamenii au sărit în ajutorul ei și au sunat la 112, cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Cu doar câteva ore în urmă, femeia a avut o conversație cu preotul bisericii, în cadrul căreia i-a recunoscut faptul că i-a fost greu să ajungă la slujbă.
„Ea a venit mai devreme la biserică, erau puțini oameni strânși, nu era aglomerat. A mers la altar să dea un pomelnic cu prescură. Atunci mi-a spus: «Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică. Parcă mi-a ieșit sufletul». Nu am stat prea mult de vorbă, că mă pregăteam să ies cu
Lumina Sfântă.
După ce mi-a dat pomelnicul, ea s-a așezat în strană. Eu aveam pomelnicele în mână când dintr-o dată am auzit «bang». Era o femeie voinică și înaltă. Au sărit băieți tineri și au scos-o afară, unde este așezată o lumânare. S-a sunat la 112. Între timp, au apărut și cei de la poliție.
Era o femeie foarte credincioasă, plângea la spovedanie, ceea ce e lucru rar. Nu a fost căsătorită și locuia cu un frate deal său, care nici el nu a fost căsătorit. El nu prea venea la biserică, iar în Postul Paștelui, l-a convins și pe el să vină să se spovedească. Așa împăcată era că a reușit să-l convingă. Era dintr-o familie de oameni gospodari, părinții ei au construit clopotnița de la biserică.
Era muncitoare, avea gospodărie, cred că s-a mai obosit și cu pregătirile pentru Paște”, a declarat părintele Gheorghe Prisecariu.






