NewsSocietate

Târgul de miei din Târgu Jiu s-a deschis. Cumpărătorii lipsesc!

Târgul de miei pentru Paște și-a deschis oficial porțile în Gorj, însă, deocamdată, atmosfera este mai degrabă liniștită decât agitată. Singurul loc autorizat din județ pentru comercializarea mieilor este amplasat pe digul Jiului, în municipiul Târgu Jiu, acolo unde primii ciobani și-au făcut deja apariția și au început sacrificarea animalelor.

Autorizația de funcționare a fost emisă de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, iar medicii veterinari sunt prezenți în teren pentru a monitoriza atent întregul proces, astfel încât sacrificările să se facă în condiții de igienă și siguranță, fără a pune în pericol sănătatea publică.

Deși Paștele bate la ușă și gospodarii se află pe ultima sută de metri cu pregătirile, cumpărătorii se lasă așteptați. În prima zi de funcționare, vânzările au fost slabe, iar comercianții speră că, odată cu apropierea weekendului, numărul clienților va crește. Reprezentanții DSVSA estimează că târgul va deveni mai animat începând de mâine.

Prețul unui kilogram de carne de miel se menține la 40 de lei, iar crescătorii de animale speră să își vândă întreaga marfă până vineri.

Între timp, autoritățile din Tismana au cerut autorizarea unui târg similar, însă solicitarea a fost respinsă de DSVSA Gorj, pe motiv că spațiul propus nu respecta condițiile necesare pentru autorizare.

Pentru cei care încă nu și-au cumpărat mielul pentru masa de Paște, târgul de pe digul Jiului rămâne singura variantă autorizată din județ.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button