Se agită apele în PNL Gorj. Aripa Vîlceanu a convocat BPJ-ul
Liderii PNL Gorj se vor întruni, azi, în ședința Biroului Permanent Județean pentru a stabili data alegerilor pentru funcția de președinte.
Biroul Permanent Județean al PNL Gorj se reunește în ședință, astăzi, pe ordinea de zi, fiind calendarul alegerilor pentru funcția de președinte al filialei. Data propusă pentru alegerile interne este 23 octombrie. Ședința a fost convocată de membrii BPJ, nu de președintele interimar Gigel Știrbu, care a fost, însă, invitat la ședință pentru a discuta punerea în aplicare a deciziei Biroului Politic Național din 31 august, prin care s-a dat termen de 60 de zile pentru organizarea alegerilor pentru un nou președinte, după înlocuirea lui Dan Vîlceanu. “Am primit convocare și voi fi prezent la această ședință. Ședința BPJ a fost convocată conform statutului de jumătate din membrii Biroului Permanent Județean. Sunt decizii ale Biroului Politic Național care trebuie puse în practică, nu suportă amânare. Biroul e funcțional, chiar dacă președintele interimar nu are chef să-l convoace. Poate nu-i place actualul birou, dar trebuie să funcționăm. Cred că cei care au convocat ședința au avut decența și bunul simț să-l invite și pe domnul Știrbu. Biroul Politic Județean trebuia să ia o decizie privind organizația alegerilor interne”, spune vicepreședintele PNL Gorj, deputatul Gheorghe Pecingină.