News

Chinurile prin care a trecut o gravidă care aștepta să intre în cezariană

O gravidă îşi acuză medicul ginecolog că a lăsat-o 30 de ore nemâncată, înainte de cezariană. Apoi a anulat operaţia şi ar fi trimis-o să nască în altă parte. Asta i-ar fi provocat femeii palpitații şi stări de leşin. Ea a avut nevoie inclusiv de consilere psihologică.

Din fericire, atât femeia, cât şi copilul sunt bine şi au fost externaţi din spital. Aceasta a ajuns, în cele din urmă, să nască pe cale naturală, abia trei zile mai târziu de la momentul întâmplării respective.

Totul a început pe 19 martie, atunci când femeia s-a prezentat şi s-a internat în Maternitatea Cuza Vodă din Iași, aşa cum ar fi discutat în prealabil cu medicul care i-a monitorizat sarcina. Ar fi trebuit să nască pe 20 martie, prin cezariană.

Fusese programată chiar de doctoriţa respectivă, dar fără să primească prea multe explicaţii, după ce a stat timp de 24 de ore fără să mănânce, a aflat că nu va mai fi operată pentru că nu ar fi fost suficient timp şi sala de operaţie ar fi fost mult prea ocupată în garda respectivă.

În cele din urmă, soţul femeii a mers la spital pentru a cere explicaţii. I s-ar fi spus că nu a confirmat data respectivei operaţii, pe 20 martie, deşi exista această programare făcută în prealabil cu o săptămână. După alte câteva ore în care a stat nemâncată, a aflat că nu va mai fi operată de medicul care i-a monitorizat sarcina.

A ajuns în cele din urmă să nască pe cale naturală pe 23 martie, deşi avea nişte probleme de sănătate destul de grave, care nu i-ar fi permis să nască pe cale naturală. În cele din urmă, bărbatul a decis să-şi facă dreptate şi a făcut plângere atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la Colegiul Medicilor.

A făcut şi o înştiinţare către conducerea unităţii sanitare. Între timp, spitalul a transmis faptul că, cel mai probabil, este vorba despre o neînţelegere între pacient şi medic. Vor face verificări pentru a vedea dacă au fost respectate toate protocoalele şi cum a fost gestionat acest caz.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button