Prins între fiarele contorsionate, și-a dat ultima suflare la doar 37 de ani
Tragedie pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort în șanț, prins între fiarele contorsionate. Din păcate, medicii nu l-au mai putut resuscita.
Un bărbat din Voitinel a fost găsit mort, pe marginea drumului. Accidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, iar alarma a fost dată dimineața, la ora 6.40. Victima era singură în mașină.
Acesta ar fi pierdut controlul volanului, a plonajt peste sensul giratoriu spre Horodnic și peste balustradă, răsturnându-se în șanț. Bărbatul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate. El conducea un autortusirm marca Audi A4.
Salvatorii nu au mai putut face nimic. Indiciile arată că accidentul s-a produs cu câteva ore înainte ca alarma să fie dată. Mașina a fost observată greu, iar medicii nu au mai putut nici măcar să-l resusciteze, deoarece rigiditatea cadaverică se instalase deja.
În continuare, polițiștii fac cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.