Femeia din Gorj care a scris o poezie emoționantă în memoria Maicii Starețe Marina de la Mănăstirea Strâmba-Jiu
Doriana Lungu, o femeie din comuna Bâlteni, care scrie niște poezii înălțătoare a scris câteva strofe în memoria maicii Starețe Marina de la Mănăstirea Strâmba-Jiu.
Preacuvioasa care a păstorit Mănăstirea „Sfânta Treime” Strâmba-Jiu timp de peste trei decenii, a plecat la ceruri pe 25 februarie 2025.
Aceasta a lăsat un gol în inimile tuturor credincioșilor care o cunoșteau și i-au cerut sfaturi de-a lungul anilor.
Din acest motiv, Doriana Lungu a așternut pe hârtie următoarea poezie:
„În universul nostru mic, lumina-ți fost
Și-n rugăciune v-am găsit
În suflet îmi rămâneți pentru totdeauna
Cu ochii blânzi precum e luna
Cu vorba caldă și așezată
Privirea în icoane ancorată
Și, știți prea bine, că-n trecut,
La poarta sufletului v-am bătut
Și l-am găsit ca pe o pâine caldă
Ce-i pregătită iubire să împartă
Azi vă trimit chiar toate
Rugăciunile din mine,
Domnul din cer să vă aline
Că ani de zile, zi de zi,
Cântați pe coarda inimii,
Cuvinte învelite-n aur
Care acum ne sunt tezaur
Primește, DOAMNE, suflet blând,
Ce poposit-a pe pământ,
Și șterge,TU,cu mâna toată,
Durerea ce-a putut să o străbată,
Aruncă-i ochii într-o stea
De acolo să vorbesc cu ea
Și-n nopțile, ascunse-n Lună,
O să ne mângâie cu-o mână
O pun la suflet ca pe-un dar
Și o iubesc cât nu are habar
Și o să-i caut sufletul curat
Maica Marina azi e cânt înmiresmat,
Care la DOMNUL a plecat!”.