Investigații avansate gratuite la Spitalul Dobrița
Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu anunță pe pagina oficială faptul că tomografia computerizată (CT) toracică este una dintre cele mai performante metode imagistice utilizate pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor pulmonare. Această investigație modernă ajută medicul pneumolog să stabilească un diagnostic precis și să evalueze eficiența tratamentului administrat pacienților.
Indicațiile principale ale tomografiei computerizate pulmonare includ:
• Investigarea simptomelor respiratorii persistente precum tusea, hemoptizia, dificultățile respiratorii sau durerile toracice;
• Infecții pulmonare de lungă durată, cum ar fi pneumonia, tuberculoza, aspergiloza și infecțiile COVID-19;
• Evaluarea afecțiunilor cronice: emfizem pulmonar, bronșiectazii și boli pulmonare interstițiale, inclusiv fibroze pulmonare;
• Detectarea și diagnosticarea cancerului bronhopulmonar și a metastazelor pulmonare;
• Diagnosticarea afecțiunilor vasculare, precum embolia pulmonară sau hipertensiunea pulmonară;
• Evaluarea traumatismelor toracice, cum ar fi fracturi costale, leziuni și contuzii pulmonare;
• Identificarea malformațiilor congenitale pulmonare;
• Investigații preoperatorii înainte de anumite intervenții chirurgicale toracice.
Beneficiile și precauțiile investigației
Tomografia computerizată este o metodă rapidă și eficientă de investigare, însă implică expunerea la radiații, motiv pentru care riscurile sunt atent evaluate de medic înainte de efectuarea procedurii. Pacienții internați în spital beneficiază gratuit de această investigație, dar numai la recomandarea medicului pneumolog.
Compartimentul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul spitalului, format din personal medical specializat, joacă un rol esențial în managementul pacienților cu afecțiuni pulmonare. Împreună cu medicii pneumologi, această echipă interdisciplinară contribuie la oferirea unor servicii medicale de înaltă calitate.
Pentru mai multe informații, pacienții sunt invitați să se adreseze specialiștilor spitalului.