News

Burgerul de urs produs în România, delicatesă unică

Burgerul de urs ar putea deveni o destinație gastronomică ce ar putea contribui la promovarea României, sunt de părere reprezentanții singurului producător din țară al acestui preparat, compania Carmolimp, cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită din țară. Este aceeași companie care, în 2024, a lansat pe Broadway „Litălșii” românești, micii de 100 de grame bucata.

Burgerul de urs nu se mai găsește, pentru moment, în alte colțuri ale Europei. De altfel, una dintre sarcinile importante al bucătarilor Carmolimp este aceea de a inventa preparate culinare inedite.

Spectaculosul preparat se găsește, în prezent, doar în meniul restaurantului Sub Tâmpa, din Brașov.

 

„Încercăm să participăm activ la promovarea României. Cu inovații, cu soluții care să atragă, cu preparate unice. Probabil ministerul ar trebui să le grupeze în branduri zonale, pentru că avem ce arăta. Bucătarii noștri au primit ca temă să gândească preparate atât de gustoase și de speciale, încât să devină o destinație în sine, atât pentru Sub Tâmpa, cât și pentru România. Din informațiile noastre, preparatul este unic în Europa”, a declarat pentru „Adevărul” Valentin Șoneriu, director general Carmolimp.

Carnea de urs din care se prepară burgerii provine de la trofee sau de la urși „sacrificați din necesitate”, afirmă Valentin Șoneriu, subliniind faptul că nu vor fi uciși aleatoriu urși doar pentru prepararea burgerilor. Tocmai de aceea, această delicatesă nu poate fi disponibilă tot timpul în fabrică.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button