Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion
Vremea intră într-un proces de răcire începând de vineri, 20 decembrie 2024, mai multe zone fiind vizate de avertizări Cod Galben. Directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu, a dat detalii și despre ce se așteaptă în perioada Crăciunului.
Zilele cu temperaturi de toamnă s-au sfârșit. Precipitațiile vor cuprinde, începând de vineri, 20 decembrie 2024, mai multe zone ale țării. Vor fi, de asemenea, intensificări ale vântului. Meteorologii au emis o informare meteorologică, anunțând, începând din 20 decembrie 2024, ora 18.00, și până duminică, 22 decembrie 2024, precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă la munte, dar și intensificări ale vântului.
„În intervalul menționat vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Vor fi precipitații mixte în Transilvania și Moldova, în zona montană vor predomina ninsorile, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Din seara zilei de sâmbătă (21 decembrie) în estul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei vor fi ninsori și lapoviță. Local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp. Izolat se va forma polei și ghețuș. În regiunile vestice, estice și sud-estice, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40…50 km/h”, avertizează specialiștii ANM.
Directorul de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a precizat, într-o intervenție în direct la Digi 24, că după episodul de extindere a precipitațiilor, din acest weekend, va urma o ameliorare a vremii.