
Peste 100 de elevi ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu au participat la o întâlnire neobișnuită, organizată de polițiști și reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu. Trei deținuți condamnați pentru trafic de substanțe psihoactive și infracțiuni comise cu violență le-au povestit adolescenților cum au ajuns în spatele gratiilor și ce preț au plătit pentru alegerile făcute. Activitatea a avut ca scop prevenirea consumului de droguri, a violenței și a fenomenului de bullying în rândul tinerilor.
“La data de 08 iunie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanții Penitenciarului Târgu-Jiu și Biroul Siguranță Școlară, au organizat o întâlnire cu aproximativ 110 elevi ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, care a avut ca scop prevenirea bullying-ului și a infracțiunilor comise cu violență, precum și a consumului și traficului de substanțe psihoactive.
Activitatea a fost captivantă pentru elevi, pentru că la întâlnire au fost prezenți trei deținuți din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, încarcerați pentru infracțiuni de trafic de substanțe psihoactive sau fapte comise cu violență.
Aceștia le-au împărtășit elevilor poveștile lor de viață și le-au explicat cum alegerile greșite i-au condus în spatele gratiilor, oferindu-le un exemplu real despre consecințele comiterii unor fapte penale.
Discuția a fost una interactivă, elevii adresând întrebări deținuților”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





