Eveniment

Președinta filialei Crucea Roșie din Gorj, salariată a DSP, cercetată într-un dosar penal

Marius Vlaicu nu mai este președintele filialei de Cruce Roșie Gorj. Funcția a fost preluată, la finalul lunii trecute, de către Alina Violeta Diaconescu, salariata a DSP Gorj, care se afla în structura de conducere a filialei Crucea Roșie, în regim de voluntariat. Urmare a unei intervenții chirurgicale, Alina Diaconescu se află în concediu medical. La nivel de DSP Gorj se vocifera, în schimb, că acest concediu s-ar fi datorat cercetării Alinei Diaconescu într-un dosar penal legat de angajarea cu cântec de la Primăria Bâlteni.
Contactată telefonic, noul președinte al Crucii Roșii Gorj a menționat că în cauză ar fi doar răutăți. Alina Diaconescu nu a negat că prezența sa în aceea comisie de concurs de la Primăria Bâlteni i-a provocat probleme și cercetarea sa în acest dosar penal, dar a menționat că nu are nicio legătură cu concediul medical.
,,Funcția de la Crucea Roșie mă onorează. Făceam parte deja, voluntar, din structura de conducere a Crucii Roșii Gorj. Marius Vlaicu s-a retras conform legii și am acceptat această funcție. Despre ancheta nu pot sa vorbesc pentru că aceasta este procedura, dar acest lucru nu este un impediment pentru funcția pe care o ocup”, a declarat Alina Diaconescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button