News

„Vânătoare de fantome” terminată la spital! Un tânăr de 19 ani a sărit de la etajul unei clădiri abandonate și a fost grav rănit

Un tânăr din Ploiești a ajuns în stare gravă la spital după ce a sărit de la etajul al doilea al unei clădiri părăsite din Târgoviște. Acesta participase împreună cu mai mulți prieteni la o așa-zisă „vânătoare de fantome”.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, într-o clădire abandonată din Târgoviște, unde a funcționat în trecut secția de boli infecțioase a Spitalului Județean. Tânărul, în vârstă de 19 ani, venise din Ploiești împreună cu un grup de prieteni pentru a explorea imobilul cunoscut în zonă pentru poveștile și legendele care circulă despre acesta.  

Potrivit informațiilor apărute în anchetă, ajuns la etajul al doilea al clădirii, băiatul s-ar fi speriat după ce a observat două persoane care se adăposteau în imobil. În panică, acesta a sărit pe geam, căzând de la o înălțime de câțiva metri.  

Echipajele medicale au fost alertate în jurul orei 01:00 și au intervenit de urgență la fața locului. Medicii au constatat că tânărul suferise multiple traumatisme, inclusiv fractură de bazin, fractură la membrul inferior stâng și fracturi faciale.  

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit informațiilor apărute în presă, tânărul urma să susțină examenul de bacalaureat în această perioadă.  

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button