News

Un microbuz cu 15 oameni s-a izbit de un copac. O victimă a murit, mai multe sunt rănite. FOTO

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață în municipiul Câmpulung, județul Argeș, după ce un microbuz în care se aflau mai multe persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac. Impactul a fost atât de puternic încât autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, mobilizând un număr impresionant de forțe de salvare.

La sosirea echipajelor, două persoane erau încarcerate în microbuz. Pompierii au intervenit pentru extragerea victimelor, iar una dintre acestea a fost găsită în stare de inconștiență.

Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, persoana nu a mai putut fi salvată și a fost declarată decedată.

Potrivit celor mai recente informații transmise de ISU Argeș, alte 10 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei victime – doi adulți și un copil – au fost transportate la spital pentru investigații și tratament.

Primele cercetări arată că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul microbuzului a pierdut controlul direcției de deplasare în timp ce cobora o pantă. Vehiculul a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un copac aflat în afara carosabilului.

La locul tragediei au intervenit numeroase echipaje de pompieri, descarcerare, ambulanțe SMURD și SAJ, un elicopter SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă, precum și echipaje suplimentare din județele Argeș și Brașov.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button