News

Polițiștii au ajuns în taberele din Gorj! Ce i-a impresionat cel mai mult pe cei 113 copii


Vacanța de vară înseamnă joacă, prieteni și experiențe noi, dar și învățarea unor reguli care îi pot proteja pe cei mici.
 În perioada 22-25 iulie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au fost alături de copiii participanți la Tabăra de vară „Micii Apostoli”, organizată în comunele Borăscu și Cătunele, precum și la Școala de Vară de Astronomie din Bumbești-Jiu.

 Prin activități interactive, 113 copii, alături de cadre didactice, organizatori și voluntari, au aflat:
 cum pot preveni bullying-ul și cyberbullying-ul;
 cum să navigheze în siguranță în mediul online;
 de ce consumul de alcool și droguri le poate pune viața în pericol;
 cum să circule în siguranță ca pietoni, bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice.
 Un moment care a atras atenția tuturor a fost utilizarea ochelarilor care simulează efectele consumului de alcool și droguri, prin intermediul cărora participanții au experimentat dificultățile de orientare, echilibru și coordonare pe care le poate avea o persoană aflată sub influența acestor substanțe.
Totodată, copiii și-au testat cunoștințele despre regulile de circulație în cadrul unor exerciții practice desfășurate cu ajutorul unui covor rutier, învățând cum să fie mai atenți și mai responsabili în trafic.
 Prin astfel de activități, ne dorim ca fiecare copil să se bucure de o vacanță frumoasă și, mai ales, în siguranță.
 Inspectoratul de Poliție Județean Gorj va continua organizarea unor astfel de întâlniri preventive pe parcursul vacanței de vară, pentru ca mesajele despre siguranță să ajungă la cât mai mulți copii și adolescenți.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button