O cunoscută novăceancă de la Gorj cucerită de fenomenul merdenelei din București! A ajuns la celebra patiserie și a transmis un mesaj savuros
Fenomenul merdenelei de la Patiseria Amzei din București a ajuns până în Gorj. Băcița Marioara din Novaci, cunoscută pentru Stâna Ștefanu de pe Transalpina, nu a ratat ocazia de a trece pragul celebrei patiserii bucureștene, devenită în ultimele zile un adevărat punct de atracție.

Patiseria lui „Nea Mihai” a ajuns în centrul atenției după controversa izbucnită în mediul online în jurul merdenelelor și al produselor de patiserie. Reacția publicului a fost una spectaculoasă: oamenii au format cozi uriașe, unii așteptând chiar mai bine de o oră pentru a cumpăra celebra merdenea.
Printre cei care au vrut să guste produsul devenit viral s-a numărat și Băcița Marioara, una dintre figurile cunoscute ale zonei Novaci și ale Transalpinei.
Aceasta a publicat pe rețelele de socializare fotografii de la celebra patiserie și a transmis un mesaj care spune totul despre pofta pentru merdenea:
„După câteva zile prin București, tot aș mai fi vrut o MERDENEA.”
Mesajul băciței vine într-un moment în care merdeneaua de la Patiseria Amzei a depășit cu mult granițele cartierului și a devenit un adevărat fenomen în Capitală. Patiseria, considerată un reper tradițional al zonei, a fost luată cu asalt de clienți după scandalul din mediul online, iar imaginile cu cozile formate în fața unității au făcut înconjurul internetului.
Iar dacă pentru bucureșteni merdeneaua lui Nea Mihai a devenit în aceste zile un „obiectiv” aproape obligatoriu, Băcița Marioara din Novaci a bifat și ea experiența în timpul zilelor petrecute în Capitală.





