MISTER: Muzică inexplicabilă și apariții stranii în căminul Liceului Pedagogic din Târgu Jiu
O femeie din Gorj a relatat, pe pagina de Facebook „Cronici Paranormale”, o experiență tulburătoare trăită în adolescență, în anul 1984, într-un cămin de liceu din Târgu Jiu. Povestea, marcată de elemente greu de explicat, vorbește despre o noapte în care liniștea a fost spartă de o muzică necunoscută, intensă și aparent fără sursă, dar și de apariția unor lumini misterioase.
Relatarea descrie un episod petrecut în plină perioadă comunistă, într-un context în care astfel de fenomene erau cu atât mai neobișnuite, iar ceea ce a urmat a rămas întipărit în memoria martorei ca o experiență pe care nu a putut-o uita niciodată.
Redăm mai jos întreaga povestire:
„Fantomele soldaților și muzica de dincolo de moarte — 1984, Târgu Jiu, Gorj
Evenimentele care par uneori lipsite de sens, fiindcă nu au nimic rațional în desfășurarea lor, devin amprente ale personalității noastre și ne definesc în timp identitatea.
Eram elevă la un liceu — azi are profil pedagogic — în 1984. Stăteam la cămin și eram 8 fete în prima cameră de pe palierul căminului. De obicei, seara ne amuzam copios una pe seama alteia, spuneam povești, glumeam și adormeam târziu.
Într-o noapte — una din acelea în care se făcea economie la curentul electric, căci Ceaușescu pusese restricții — am mers la baie pe un culoar lung și sinistru din cauza beznei. În stânga erau dușurile fără separee, în față chiuvetele, iar în dreapta toaletele, unele fără uși. Fereastra era deschisă — afară era lună plină și o puzderie de stele pe cer, cum numai vara poți vedea.
Am auzit o muzică necunoscută care, pe vremea aceea, nu ar fi putut perturba un cartier întreg. Sunetul ei umplea văzduhul — așa cum numai când fusese Cenaclul Flacăra pe stadionul municipal mai auzisem. O muzică al cărei ecou intens îți stârnea curiozitatea, fie că voiai, fie că nu. Era în timpul săptămânii — comuniștii nu admiteau astfel de petreceri imprevizibile. Sunetul era ceva nemaiauzit, ceva sideral și prelung. Evident că nu am descoperit sursa sunetelor, deși mi-am rotit capul în toate direcțiile, prin curtea din spate a liceului înconjurată doar de blocuri.
Am intrat în toaleta de la capăt, de lângă fereastra pe care mă uitasem și care avea ușă — se auzea în continuare. Eu eram singură în încăperea aceea de la etajul 2, dar mi se părea că, totuși, mai era cineva. Afară era cald, dar brusc mi s-a făcut foarte frig.
Am ieșit și am scos iar capul pe fereastră să înțeleg de unde vine muzica persistentă. Și atunci — pe deasupra pământului ierbos — am văzut un joc de luminițe, ca niște licurici mai mari, care se izbeau de zidurile unor magazii străvechi din fața căminului de fete. Nu m-a surprins prea tare — m-am gândit că sunt niște geamuri sprijinite de zid și că jocurile de lumini erau reflexia luminii selenare. Am găsit forța necesară unei adolescente să îmi înving curiozitatea de a merge la parter ca să descopăr sursa acelui fenomen bizar.
A doua zi le-am povestit fetelor ce trăisem noaptea — despre muzică și lumini. Ele au râs de mine, că eram adormită și că a fost o închipuire. Am preferat și eu să cred asta, pentru că am înțeles că era ceva ce depășea puterea mea de înțelegere la 15-16 ani.
Ceva timp mai târziu, într-o discuție întâmplătoare, am aflat că acolo fusese dusă o bătălie în Primul Război Mondial și că sub acea clădire ar fi îngropate cadavrele unor soldați căzuți la datorie — că iureșul comunismului nu ar fi ținut cont de asta și că s-ar fi ridicat clădiri, profanând memoria acestora.
Dacă este așa sau nu, nu am certitudine — în sensul că nu am dovezi atestate istoric. Dar cum oamenii nu rețin decât ceea ce îi impresionează profund în trecerea implacabilă a timpului, nici eu nu am putut uita acea muzică nepământească pe care, într-o noapte cu lună plină, mi-a fost dat să o aud.
Sursă: Liliana Popescu, Gorj, culeasă în aprilie 2026”.
