GORJ: Noi amenzi colosale pentru Dacorex după dezastrul de la Bumbești-Jiu
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au luat măsuri drastice împotriva societății SC Dacorex Com SRL, după un control desfășurat marți, 28 iulie, la punctul de lucru Castru Roman. Firma s-a ales cu două amenzi în valoare totală de 80.000 de lei, activitatea i-a fost sistată, iar autoritățile au propus retragerea Autorizației de Gospodărire a Apelor.
Potrivit reprezentanților Apelor Române Jiu, societatea nu este la prima abatere. În luna aprilie 2026, aceasta fusese deja sancționată pentru nerespectarea prevederilor Autorizației de Gospodărire a Apelor și primise măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate.
La noul control, inspectorii au constatat că obligațiile impuse nu au fost respectate. Mai mult, firma și-ar fi continuat activitatea prin punerea în funcțiune a unor noi utilaje de concasare și sortare care nu sunt reglementate din punct de vedere al gospodăririi apelor, încălcând astfel prevederile legale.
În aceste condiții, având în vedere caracterul repetat al abaterilor, Apele Române Jiu au decis aplicarea a două amenzi contravenționale în valoare totală de 80.000 de lei, sistarea activității desfășurate în condiții neconforme și înaintarea propunerii de retragere a Autorizației de Gospodărire a Apelor.
Reprezentanții instituției avertizează că respectarea condițiilor prevăzute în autorizațiile de gospodărire a apelor este obligatorie pentru toți operatorii economici, iar ignorarea măsurilor dispuse de autorități și continuarea activității în afara cadrului legal atrag sancțiuni severe.
Apele Române Jiu au anunțat că vor continua controalele și vor aplica cu fermitate legislația în vigoare pentru protejarea resurselor de apă și a mediului.






