Aseară, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, a avut loc o nouă ediție deosebită a evenimentului „Corala Gorjeană” Stelian Florescu, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Evenimentul a reunit coruri din mai multe localități ale județului Gorj, care au oferit publicului un regal muzical plin de emoție și tradiție, demonstrând încă o dată valoarea culturală a județului nostru. Pe parcursul serii, participanții au interpretat colinde și piese corale specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, iar publicul a apreciat calitatea interpretărilor și dedicarea participanților, răsplătindu-i cu aplauze generoase.
Juriul Festivalului a fost alcătuit din: presedinte profesor Florin Berculescu, membrii profesor Mihaela Florescu, profesor Mihaela Popescu, profesor Gabriel Popescu, profesor Nanu Emilia.
În urma deliberării, juriul a acordat următoarele premii:
Categoria coruri mixte mari de cameră:
– Premiul I Corul “Orpheus” al Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din Targu Jiu – cor mixt
-Premiul al I Corala “Ad Astra” al Colegiului Național “Spiru Haret” din Targu Jiu –cor pe voci egale
-Premiul al III -lea s-a redistribuit
La categoria coruri pe voci egale:
-Premiul I Corul “Prichindel” al Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din Targu Jiu
-Premiul II Corul gimnazial al Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din Targu Jiu
-Premiul III s-a redistribuit
Categoria Grupuri corale mixte și grupuri pe voci egale
-Premiul I Grupul “Gorjencele” al Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din Targu Jiu
-Premiul II grupul “Roua” al Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din Targu Jiu
-Premiul III s-a redistribuit
Secțiunea grupuri vocale
-Premiul I Grupul Colegiului Național “George Coșbuc” din Motru
-Premiul II Grupul “Tisa” de la Tismana
-Premiul II Grupul “Gorjeanca” si “Mugurașii Gorjului” al Școlii Populare de Arte “Constantin Brâncuși”
-Premiul III Grupul “Dăscălițele” Școala Gimnazială din Plopsoru
-Premiul III Grupul “Armonic” Școala gimnaziala Constantin Săvoiu din Targu Jiu
-Premiul III Grupul “Mlădițe de măr înflorit” de la Școala Gimnazială “Constantin Săvoiu” din Targu Jiu
-Premiul III Grupul “Macul” de la Școala Gimnazială din Plopsoru
Premiul special “Stelian Florescu” a fost câștigat de către Corala “Ad Astra” de la Colegiul Național “Spiru Haret” din Târgu Jiu.
Evenimentul a avut ca scop principal promovarea și conservarea muzicii corale și a tradițiilor specifice județului Gorj, oferind totodată o platformă pentru tinerii talentați și pentru grupurile corale consacrate.