News

Codruța Filip și Johny Romano, noul cuplu surpriză din showbiz?!

La câteva luni după divorțul de artistul Valentin Sanfira, Codruța Filip se află din nou în centrul atenției, după ce fanii au început să speculeze că între ea și Johny Romano ar exista mai mult decât o simplă relație profesională.

Zvonurile au apărut după ce cei doi artiști au participat împreună la un podcast moderat de Minodora, unde au afișat o chimie care nu a trecut neobservată. Momentul care a aprins imaginația fanilor a fost întrebarea adresată lui Johny Romano despre o posibilă căsătorie cu Codruța Filip.

Răspunsul artistului a fost unul ironic, dar suficient pentru a alimenta speculațiile din mediul online.

„Că n-am ieșit niciodată afară amândoi. Cât e până la căsătorie? Două cafele și a treia hai, gata!”, a declarat Johny Romano.

După această replică, numeroși admiratori ai celor doi au început să se întrebe dacă între ei există o poveste de dragoste sau dacă apariția comună ascunde doar o viitoare colaborare muzicală.

În timp ce zvonurile se înmulțesc, Codruța Filip susține că, în această perioadă, este concentrată aproape exclusiv pe carieră. Artista a declarat că programul său este dominat de concerte, proiecte și activități profesionale, iar viața sentimentală nu reprezintă o prioritate.

„Fac foarte bine. În ultima perioadă nu prea mai fac altceva decât exclusiv muncă, muncă și iar muncă. Mă focusez foarte mult pe ceea ce am de făcut, pe carieră, pe muzică, pe proiecte. Nu-mi doresc nimic mai mult decât să ofer cât mai mult material bun și frumos publicului meu. Asta e prioritar pentru mine”, a declarat artista.

După despărțirea de Valentin Sanfira, relație care a durat aproximativ opt ani, Codruța Filip pare să traverseze o perioadă foarte bună din punct de vedere profesional și personal. Aparițiile sale recente, zâmbetul permanent și energia pozitivă au alimentat și mai mult curiozitatea fanilor.

De cealaltă parte, Johny Romano este unul dintre cei mai apreciați artiști ai noii generații, fiind considerat protejatul lui Connect-R, cel care l-a descoperit și l-a ajutat să se lanseze în industria muzicală.

Deocamdată, nici Codruța Filip, nici Johny Romano nu au confirmat existența unei relații. Până la o eventuală confirmare, totul rămâne la nivelul speculațiilor, însă un lucru este cert: cei doi au reușit să devină unul dintre cele mai discutate subiecte din showbiz-ul românesc în ultimele zile.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button