Bărbat trimis în judecată după ce a încercat să înjunghie un polițist
Un bărbat a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind acuzat de ultraj sub forma tentativei de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj, după ce a amenințat cu moartea și a încercat să înjunghie un polițist în sediul Postului de Poliție Tansa.
Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc în data de 30 aprilie, în curtea Postului de Poliție Tansa, din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava – IPJ Iași. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului și nemulțumit de modul în care îi erau soluționate problemele de către polițiști, l-a amenințat cu moartea pe unul dintre agenți.
Anchetatorii susțin că, ulterior, acesta a încercat în repetate rânduri să îl înjunghie pe polițist cu un cuțit. Agentul a reușit însă să se apere și să îi smulgă arma albă agresorului, evitând astfel o posibilă tragedie.
Faptele au provocat panică și teamă în rândul persoanelor aflate în incinta postului de poliție, au precizat procurorii.
Ancheta a fost realizată cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Iași, instanță care va judeca dosarul.






