Accident GRAV pe DN5! Sunt patru victime. FOTO
Un accident rutier produs duminică, în jurul prânzului, pe DN5, în zona localității Daia, județul Giurgiu, s-a soldat cu rănirea a patru persoane. În eveniment au fost implicate un autotren și un autoturism în care se aflau patru ocupanți.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu, la locul accidentului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și echipaje de poliție.
În autoturism se aflau o femeie și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 52 de ani. Toate cele patru persoane au fost evaluate medical la fața locului, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat zona și au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, în timp ce polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate la fața locului, traficul pe DN5 s-a desfășurat cu dificultate, circulația fiind afectată temporar în zona producerii accidentului.






